Ovidiu Oana-parau - creaţii proprii

Zicere:
Lumina răsfrântă din raza de soare,
Nedemnă ispită-i ori sfântă chemare?

Dor înţelenit în fire de lumină împletită
Cu fuioare de nădejde şi închis între suspine.
Purpurie înserare, de ce taci? De ce nu vine
Iar ecou din larga zare de la cea prea mult iubită?

Mi-ai devenit povară! Sunt ca norul
Peste aridul suflet stins de dorul
Pus colo sus, o lacrimă să poarte,
Sub apăsări de vânt înspre departe,

(prelucrare poezia Copacul din poartă
de Tania Gorbaciuc-Sneghiriova)

Jertfitu-s-a copacul de la poartă,

1.
Quadriga porneşte. La ea, înhămate
Sunt iepele quartam de mine purtate
Spre mâinele meu. Hăţul strâns mă-nfăşoară.

Cu mâinile întinse şi lacrimi stând să cadă
Înfofoliţi cu trenţe şi fulgii de zăpadă,
Şoptesc un "fie-ţi milă" sau îndrăznesc a cere
Un ban să-şi rostuiască tainuri efemere.

Toamnă-mi răscoleşti amarul,
Ţi-ai despodobit frunzarul.
Fă să plângă cucuvaia
Ori mai bine plângă ploaia!

Am strâns atât de multe dar nu-mi mai sunt destul!
Am vrut să-mi fie mintea nesăţios pătul.
În propria mea toamnă-s doar biet culegător
A vrerilor rodite-n nefastul meu ogor.

1.
Din candelă, ceara, încet se prelinge
Cadenţa din picuri e doar o zăbavă,
Podeaua-i adună-ntr-o pată bolnavă

Ard spaimele lumii în noile iaduri
Iar apa-şi reneagă hârşitele vaduri.
Pe uliţe colbul prefiră stafie,
Arhanghelul morţii proclamă pustie.