Ovidiu Oana-parau - creaţii proprii

***
blestem pe capul tău să cadă
când de mine îţi baţi joc
să te umpli de buboaie

Blestemul trandafirului

Te blestem să fii ca mine
Personaj mereu dual

Curândul meu, curând dacă va fi,
Curgându-și cursul înspre nici-o zi,
Mă voi întoarce la PreaVoia Lui,
Finind geneza Dumnezeului.

Zicere:
Primeşte-mă, Doamne, în mine!

Atâta cenuşă din vise,

Şi astăzi neomul e fratelui gâde,
Pe tronul simţirii stă ura şi râde.
Rezistă legatul lui Cain şi Abel
În golul din suflet se-aşează alt Babel.

Prezentul nu-şi face nicicând nici o grijă.
El ştie că are deasupra un mâine

În urmă se află un ieri ce se stinge

Sunt dramele mele, sau doar împrumuturi?
Mă bântuie teama. ‘ntrebările cnuturi
Crestează noi răni în vremelnica-mi pace
Cu mine, cu viaţa, cu moartea. Rapace

Zicere:
Cui să te las, amară sărăcie,
Maşteră soră pentru vrednicie?

Demult, un râu ce curge în aval
S-a tot gândit privind cu jind spre mal.
I-a zis: - Mi-e dor de munte, foarte dor,
Vreau să mă-ntorc acasă, la izvor !

Atâtea minţi captive! Probabil, fiecare
Vrea să parcurgă altfel această încercare.
Sfătoşii plini de vervă elaborează crezuri
Frumos împachetate, doar vorbe fără miezuri.