Ovidiu Oana-parau - creaţii proprii

Prietenia, Doamne? Ingenuă trăire!
Un Făt Frumos din soare, o floare de copilă
Ei cresc și peste vreme, din fageda idilă
Cei doi îngemănează o trainică iubire.

Dar, dacă ea…? Ce aspră clătinare,
Nătâng ecou în inimi asurzite
Ori vânt stârnit pe ape liniștite
Când gelozia-ți este închisoare.

Replică la sonetul V al lui William Shakespeare

Acele ore de nesaț îi toarnă
Privirii tale, licăre astrale.

Se încrustează fulgii reci în carne!
Îmi ninge din trecut o amintire
Mansarda-ntunecată de smintire
Strecoară crivăț hulpav prin lucarne.

Plecarea ta mă frânge pe vecie
În urmă fi-voi umbra vieții duse
Cenușa zilelor de-acum apuse,
Aripi strivite-n strâmta colivie.

Răpciune stă la pândă. Îsi leapădă coroana
Castanul de la poartă sub adieri hoinare.
A răscolit și dorul, devine înspinare
Și clipelor de tihnă le-a devenit prigoana.

Bieți trăitori a tot și-a toate cele
Voi ce le știți pe toate, voi, sfătoșii
Inventatori ai vorbei, virtuoșii,
N-ați obosit de-atâtea șușanele?

Netrebnicii ne vând lumina zilei...
Nu vă-mbulziți, n-o dau pe saturate,
Cernite voaluri, bine cenzurate
Ne-ndatorează prin cutia milei!

Hulpavele crevase din sufletele noastre
Lumina nu le vede și spaima nu se stinge.
Asupră-ne e soare, dar în abis dezastre
Ne-nchipuite neguri, dar nimeni nu le-atinge.

Demult nu mai miroase-a iarbă, iarba,
Prea des putridă-n mlăștinirea zloatei.
E verde astăzi doar veninul gloatei,
Agorele au hămețit cu broajba.