Ovidiu Oana-parau - creaţii proprii
- Trece în puf de păpădie
Se stinge-ncet, ca flacăra ce moare,
Sfârşind esenţa care'o ţine vie,
Căldura şi lumina'mbietoare,
Alene trece-n puf de păpădie.
- Iubire mută
Cu virginala pufului paloare
Aşteaptă păpădiile-n fâneţe,
Iar vântul le dezbracă de culoare
Din fugă dăruindu-le bineţe.
- Pastel de iubire
În zorii zilei se sfiesc copacii
Să culce umbre peste ierburi ude.
Ferind de umezeală pe săracii
Bondari dansând în ritm de paparude.
- Neobrăzat alint
Pe fața mării, dealuri, văi și munte,
Amușinează vântul larga zare,
Un mesager astral trimis să-nfrunte
Întârziate pâlcuri de ninsoare.
- Vântul
În primăvară naşte armonia,
Valsând prin pajişti câte-o adiere,
Arşiţei domolind monotonia
Când poartă nori să plouă mângâiere.
- Umbre-n caier de lumini
În peşteri se ascund gorgone sumbre,
Când soarele mijeşte dintre nori,
Iar codrul, ale nopţii grele umbre,
Le toarce-n caier de lumini, în zori.
- Îndumnezeire
Simeză pare zarea dezvelită.
Văzută din Nadir este minune,
Sfia Zenitul ierbii vălurită,
Un cearcăn de culoare, plecăciune
- Miră
Călătoreşte galbena lumină,
Dinspre Zenit, cu azuriu brodată,
Va potopi a raiului grădină
Cu verde,-n tot și toate presărată.
- Imașe rubinii
În noaptea asta, lupii cer arvună
Tăcerea mieilor ce-n van se vaită;
O ancestrală foame-o să-i răpună
Oboluri juruite-s pentru haită.
- Primenire
Plămânul pământesc respiră-n pace,
Eliberat de alba apăsare.
Îşi duce iarna vechile cojoace,
Spre alte zări din lumea asta mare.

Distribuie acest autor: