Ovidiu Oana-parau - creaţii proprii

Vin fluturii spre oarba-mi pâlpâire…
La punctul celor trei vremelnicii
Ecoul stins șoptește: A muri
E rânduita cale către infinire.

Ați povârnit în toate libertatea
Și ne-ați adus din răsărit lumina.
Să fiți voi substitut și zeitatea
V-ați proclamat mânjindu-ne cu tina

Menestrel prin lumi stelare

E-atâta lumină în neanturi adaos
Şi-atâtea tăceri răzemate de astre

Blestemat sunt să mă ţes
nou veşmânt pe corp ales
vânt să-ţi fiu să te adie
pe sânii-ntăriţi sub ie

Să calce murgii sub copita lor
Nebuna lună, soaţa ielelor,
Fă-ţi curcubeul, în înalt, pridvor
Şi Carul Mare fie-ţi plin cu dor!

Fugi, urgie! Du-te-n coamă,
Unde visul se destramă.
Vino vis! Vino tăcere!
Ciob din fosta mângâiere!

Din rana mea curg lacrimi, le prăvale,
În hău de suflet, hohot de cascadă.
Ciozvârte de secunde-n cavalcadă,
Spre nicăieri, de-acum, își află cale.

Motto:
Prea largă-i lumea pentru orb,
Prea albă neaua pentru corb.

Să scurmi printre noroaiele din vise,
Să simţi cum puţi când doar frumosul vrei.
Asta doresc! Să regăseşti trimise,
Frânturi de viitor fără temei!

Dacă-ţi simţi zilele deşarte
Iubito, după ce-am să mor,
Nu te-ntrista ! Nu sunt departe!
Şi află că m-am stins de dor.