Elegia XXVII - Timp

sâmbătă, 11 februarie 2023

Zicere:
Pentru timp, prezentul este viitorul trecutului.

Cu ochii-nchişi şi un cordon spre lume,
Un el sau ea, un ipotetic nume,
Călătorind prin sinele atavic
Se naşte-mpleticit destinul tainic.
Îmi vin în dar minciunile cu carul
Aduse de magistrul şi flecarul
Timp, nevăzutul ce îndată-mi fură
Vreo nouă luni din tot ce fătu'-ndură
Şi ignorând periplul prin ce-i mama,
Îşi ia răgaz să-nvăţ ce este teama.
Pornit pe drumul meu înspre departe
Fac primul pas spre hărăzita-mi moarte.

S-a stins tictac-ul inimii materne
Deja clepsidra mea nisipu-şi cerne.
Prin noapte curge sunet de cicade,
Iar ziua, întâmplările, cascade
Pe neputinţa mea de prunc revarsă
Tot ce e-n jur îmi pare-a fi o farsă.
Ce fac cu mâna? Unde pun piciorul?
Învăţ cuvântul, simt exteriorul,
Mă dărui pentru tot şi pentru toate,
Amestecând plăcere şi bănate,
Mă trec uşor spre mâinele probabil,
Uitând de mine, dar cu toţi afabil.

Călăuzit de grava cecitate,
Ignor constant impropria-mi etate,
Eternul tânăr... Ce-ar fi de-aş fi veşnic?
Tain diurn de neştiut arsenic.
Nevoia şi speranţa-s colosale,
Visez la deveniri universale
Dar adevăr mi-s flutirii şi clipa,
Iar împlinirii se opune pripa.
Am scos la rampă, zilnic, avatarul,
Dar am uitat să-mi fiu eu locatarul.
Negarea sinelui mi-a fost otravă,
Icoană-mi fac din propria-mi epavă.

8 apr 2020
Volumul OGLINZI ELEGIACE,
Editura CORESI, 2021

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.