Blacks - creaţii proprii

Poezie interpretabila:

Unii pot sa înțeleagă că în text e vorba despre viață, că, la bătrânețe, viața te aruncă din brațele ei și te trimite spre neștiut, spre nemurire (conform ideii că viața adevărată urmează după moarte)

De ce m-aș înclina pentru mărire,
pentru un jilț ce scârțîe tăcut
în care eu, bolnav de izgonire,
să îmi găsesc în perini așternut?

Mi-e dor, nespus, c-așa a fost să fie
să te iubesc cu un amor proscris,
Iar sufletul să-mi fie-o colivie
în care te păstrez cu propriul vis.

În Ziua Învierii ce-o să vină
deschideți ale sufletului porți,
Să vă fixați pe-a inimii retină
acel opaiț neatins de orți.

Cu lacrimi te întâmpin în gândire...
Un râu de fericire, zălogit,
ca o săgeată-n arcul de iubire,
spre tine îl trimit neprihănit.

Un ultim cuvânt înoată într-o mare de tăcere...
Doar el a rămas nespus...
Celelalte cuvinte s-au înecat sub secundele trecutului
ce au lovit cu o maree de interdicții.

Am să colind, din nou, la porți înalte,
Așa cum o făceam într-un trecut,
Iar gândul meu spre voi o să exalte
Căci nu-i sărac, defel, în conținut.

Sunt doar un om, o sursă de păcate...
De multe ori nu simt că te rănesc,
Dar, de-mi ridic interne cazemate,
o fac pentru că, simplu, te iubesc!

De am să cad, tu zboară înainte
să mă privești din depărtări de vis,
ca să-mplinești comune jurăminte
chiar de voi fi cărbune în abis!

Ades întreb a gândului redută
de ce vi se opune fără sens
şi speră neîncetat la o vedută
ce-i va deschide-al lumii Univers?