Blacks - creaţii proprii

De-ar fi cuvântul bulgăre de gheață,
Uitării să îi fie comesean,
Biet călător, în a tăcerii ceață,
se va topi-n al liniștei ocean.

Să regăsesc o urmă de-amintire
a ‘celui vis pe care l-am trăit,
N-a fost nevoie de o opintire
că tu îmi ești în minte, negreșit.

Îmi pare rău în seri mustind a noapte,
când liliecii se arunca-n zbor,
că nu v-am spus, chiar în frânturi de șoapte,
Cât va iubesc și cât îmi e de dor!

În cântec de greier îmi mistui tăcerea
ce ziua de mâine o sapă-n destin,
Când mult mai adâncă îmi fi-va căderea
și valuri trimite, rodind al meu chin.

Si eu, și tu, suntem doar amintire
a unui vis curtat de nemurire.
Și tu, și eu, sub cerul ca o iurtă,
am învățat că viața e prea scurtă.

Egalitatea cu a ei coroană
se plimbă cu un aer de matroană
Și ne oferă-n dar la fiecare
doar utopii caduce în valoare.

Îmi plouă în suflet cu scaune goale,
Iar pâinea e lavă curgând ca un iad
Și aburi duc lacrimi de dor și de jale
spre cerul ce curge în timpul nomad.

Ca nimeni altul mi te am în minte
Și-mi ești povestea spusă de părinți
în acel timp când adormeam cuminte
să mă-ntâlnesc în vise doar cu sfinți.

De aș desface orice adiere
ce își așterne vraja peste zi,
Te-aș regăsi, acolo, în tăcere,
visând suav la ceea ce vom fi.

De ce nu te-am sunat de dimineață
să îți ofer cuvinte din simțiri?
Am fost plecat pe-a viselor speranță
să îți culeg șirag de fericiri.