Adevărata bogăție

Autor:blacks


Adăugat de: blacks

marți, 26 august 2025

De ce m-aș înclina pentru mărire,
pentru un jilț ce scârțîe tăcut
în care eu, bolnav de izgonire,
să îmi găsesc în perini așternut?

Înconjurat de-a norilor paloare
Nu aș vedea nimic din ce-i real
Și nu aș prinde, sigur, în cătare,
lumescul câmp și-al fericirii val.

Acolo jos, mustind de fericire,
Vor creste flori căzute-n jurământ
De a nu ști să cadă în robire,
Tulpina să și-o frângă spre pământ.

Își vor promite, spre eternitate,
să fie spic lumeștilor iubiri,
Lumina lor să biruie în noapte,
să dea avânt internelor trăiri.

Nu vor căta să se avânte-n nouri,
singurătății să-i plătească bir
Ca mai apoi, din dosuri de hublouri,
din lacrimi să-și ridice cimitir.

Vor îndrăzni doar să provoace munții
crescând în fericirea unui vis
ce s-a pornit suav in noaptea nuntii
să-și facă jilț din cerul neatins.

Vor fi doar flori, bolnave de splendoare,
cu un destin întins spre infinit,
ce-or împrăștia a fericirii boare
spre ceruri ce nu știu de mărginit.

De ce să cred c-a tronului plăcere
iscată de dorința de măriri
îmi fi-va antidot la o durere
că viața se-nvelește în umbriri?

Voi auzi doar sunete de carii
ce-or roade chiar și măduvă de jilț,
ce și-l ridică-n viață doar avarii
când fac din ban al fericirii zbilț.

Pe acest tron nicicând nu voi accede!
În câmp de flori doresc să fiu crescut
Lipsit de avuții sau de mercede
Bogat la suflet, făr-să fiu căzut!


vezi mai multe poezii de: blacks


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.