Ovidiu Oana-parau - creaţii proprii

Citesc din cartea lumii neînţelese rânduri,
Reci frământări de suflet, sleite de cuvinte.
Îmi rătăcesc cărarea prin tot atâtea gânduri,
Purtat de duhuri negre desprinse din morminte,

Din turnul meu de fildeş privesc spre larga zare,
Strivind cu pasul molcom tăcerea din odaie,
Doar jarul de la pipă şi-un muc de lumânare
Mai întregesc lumina şi frigul îl înmoaie.

Ruginit-ai, ruginit!

Ruginit-ai, ruginit,
Toamnă! Dacă m-ai găsit

orb amar
mă pui pe jar
strâmb noroc
mă pui pe foc

Cosaşa truditoare

Omul când coboară-n lut
cerne timpul lui trecut.

albină'n
lumină
glicină'n
grădină

Adu-i sufletul la mine!
Vântule, nu te opri!
Calcă dealuri şi doline
Numai nu te risipi!

Toamnă-mi răscoleşti amarul,
Ţi-ai despodobit frunzarul.
Fă să plângă cucuvaia
Ori mai bine plângă ploaia!

ciocârlia
tragănă
vechi legende
deapănă

Fă-mă frunză ruginie
Apoi rouă pe ciulini!
Lacrimă ninsă pe spini
Pânză de păianjen vie!