Ovidiu Oana-parau - creaţii proprii

Zadarnică trudă, pe zei să-i dărâme
Un biet pământean căutându-şi dreptatea.
Nu-n cer ci în tine găseşti strâmbătatea
Prin mit cetluită cu strânse parâme.

Se fură ţara! 'n slava lor tăcută
Destinul are-aromă de cucută!
S-au înşelat; nătângă vanitate,
Eroii plâng amara libertate.

Voi aţi putea răpunde, din toate, unde-i raiul?
Nu-i ţărmul nimfei Syrinx care născuse naiul!
Poate e codru-n care noian de zburătoare,
Îşi împleteşte trilul cu frunze foşnitoare

Chiar eşti nebun? m-a întrebat nebunul
Nemulţumit că nu-mi închei zăbunul.
Nici eu nu ştiu! Prea des mă chestionează
Concetăţenii, orbi cu minte trează.

Clepsidră mută

Crepatu's-o şi crucea mamii,
Clepsidră mută! Cum trec anii …

... pornită din niciunde, o zvoană se`ntreţese
între lumini şi umbre, stârnind porniri alese.
- Eu mă încumet lume să cred că-s mai de soi
căci singur fac lumina ce o îndrept spre voi !

Zicere:
Lumina răsfrântă din raza de soare,
Nedemnă ispită-i ori sfântă chemare?

Dor înţelenit în fire de lumină împletită
Cu fuioare de nădejde şi închis între suspine.
Purpurie înserare, de ce taci? De ce nu vine
Iar ecou din larga zare de la cea prea mult iubită?

Mi-ai devenit povară! Sunt ca norul
Peste aridul suflet stins de dorul
Pus colo sus, o lacrimă să poarte,
Sub apăsări de vânt înspre departe,

(prelucrare poezia Copacul din poartă
de Tania Gorbaciuc-Sneghiriova)

Jertfitu-s-a copacul de la poartă,