Elegia a II-a - Seve

vineri, 13 ianuarie 2023

Zicere:
Se trece, ca toate, în vânt flăcăruia
Și plânge cu lacrimi de ceară-nceputul.
De-acum memorează, stingher azi, trecutul,
Doar verdele palid din tufa de tuia.

S-a golit hrisovul runelor de ceară,
Bocetul se stinge, biet ecou prin seară,
Negrul din adâncuri, lutul îl zideşte,
Putregai în seve, copârşeu goleşte.
Şi din taina asta, trup sfârşit în pripă,
Umbrele-n adâncuri, viaţă înfiripă.
S-a pornit lăstarul dat de-o adiere
Morţii dintr-o raclă, dreaptă înviere.
Apa şi lumina spre Zenit îl mână
Firava tulpină, vântului îngână
Aspra încercare, blând se mlădiază,
Ocrotindu-şi frunza ninsă de amiază.
Dintre noi troiene, an de an răzbate,
Din frunzare, tainic, cucul ora-şi bate.
Profeţind spre slavă nu aminul slujbei,
Săvârşirea nouă-n cimitirul urbei.

A fost frânt umbrarul prin domnia scârbei
Semnul de mâhnire, închinarea cuşmei.
Ciumpăvit de ramuri, aspru retezate,
Trunchiul fără scoarţă intră în cetate.
Astrul, poala zilei o încendiază,
Fără cuc, cocoşul se împăunează.
Lemnul alb devine cumpănă-n fântână
Apa din adâncuri, cerul îl îngână,
Pentru stins copacul, are gust de fiere.
Celor sub arşiţă li se pare miere.
Ciutura e spartă, lângă gizd, risipă
Nou lăstar răsare, şi-nsetarea-şi ţipă.
Lucruri infinite moartea rânduieşte,
În spirala vremii, viaţă dăruieşte.
Spre adâncuri braţul cumpenei coboară,
Scârţâie a bocet, noaptea înfioară.

29-30 iun 2018
Volumul OGLINZI ELEGIACE,
Editura CORESI, 2021

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.