Elegia XXXI – Sărăcie

joi, 16 februarie 2023

Zicere:
Cui să te las, amară sărăcie,
Maşteră soră pentru vrednicie?

Cu mâinile bătute în ani de roboteală,
Pe trupul meu apasă însemne de sfârşeală,
Mi-s tălpile-nspinate de miriştea călcată
Şi drum cu traista goală, de băieri ferecată.
M-a izgonit de-acasă, nu tata, ci necazul
Celor prea mulţi la masă şi teama de ucazul
De triplă zeciuire a roadei din ogorul
Mai scurt de o postaţă şi lat doar cât pridvorul.

Pe umăr bocceluţa, şi pe mundir, icoană
Sfânt mir al mamei, lacrimi spre fiul ei, cătană.
Ce ne mâna în luptă? Ce ne-a hrănit credinţa?
Un gând spre cei de-acasă şi poate neputinţa
De-a frânge cu baltagul, acasă, rădăcina
Tot răului din vatra unde lucram dolina,
Dar zeciuială aspră plătit-am cei din oaste
Viaţă după moarte să nu putem cunoaşte.

Am îngrăşat pământul la alţi sărmani din lume,
Zidiţi în câmp sub iarbă şi cruce fără nume.
Am strâns numai aminul şi vorbele citite
De popă, trupuri frânte şi nefereduite,
Mănaţi de sărăcie şi soarta netrăită,
Înavuţiţi cu dorul de mândra nepeţită,
Şi falsa împăcare că duşii la război
Putea-se-vor întoarce acasă ca eroi.

2 iun 2020
Volumul OGLINZI ELEGIACE,
Editura CORESI, 2021

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.