Elegia a VII-a - Colb

vineri, 20 ianuarie 2023

Am strâns atât de multe dar nu-mi mai sunt destul!
Am vrut să-mi fie mintea nesăţios pătul.
În propria mea toamnă-s doar biet culegător
A vrerilor rodite-n nefastul meu ogor.
Pe-ntâia etajeră aflat-am bucurii
Demult, demult trecute, uitate jucării:
Un cal de lemn, o tobă, o praştie, un tren,
Un glob, un bici cu pleasnă şi lerui ler refren.

Pe alta, plin de colburi, firavul meu sărut,
Depus pe mâna mamei ca meritat tribut.
Mai jos de el, tot veşted, un ram de liliac
Dat primei mele zâne cu gând să o împac.
Şi peste el o umbră din basmul luminos
Rostit la ceas de seara de moşul meu sfătos.
De-o parte lâncezeşte o ghindă de stejar
Peste fereastra-nchisă, un prim abecedar.

O poliţă adună un ceas primit în dar,
Pe jos, mototolite zac foi de calendar,
Scrisoarea necitită de bunul Moş Crăciun
Şi lângă ea, tichetul spre tomitan surghiun.
Lipseşte amintirea bătrânului pridvor
Dar stăruie un licăr, nesăţiosul dor.
De cuiul bont atârnă destinul plin de praf,
Sub dangăt surd de clopot schimbat în epitaf.

6 ian 2020
Volumul OGLINZI ELEGIACE,
Editura CORESI, 2021

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.