Elegia a XII-a - Povară

joi, 26 ianuarie 2023

Mi-ai devenit povară! Sunt ca norul
Peste aridul suflet stins de dorul
Pus colo sus, o lacrimă să poarte,
Sub apăsări de vânt înspre departe,
Neostoit. În vară sunt furtună,
Doar colb şi bruşi durerea mea adună
Împovărând deşertul împlinirii
Simun iscat din fulgerul privirii.
Pe cuvertura serilor cernite
Jelesc în toamnă frunze arămite,
Tristeţi şi-nsingurări, nevrute roduri,
Amestecate-n cergă peste gloduri
De ger încremenite. Sânziene
Şi viscole de gânduri în troiene,
Odihna-mi canonesc jucând drăceşte.
Iar albul iernii somnul poticneşte.
Degeaba mai răzbesc în primăvară.
Mi-e sufletul strivit, dorul, povară!
Mi-s lacrimile rouă. Adierea
Vesteşte peste toate re-nvierea.
Lăstari uimiţi se-nalţă spre albastru,
Se trece doru-n sevele colastru.
O adiere foşnete presară,
Bătrâne timp mi-ai devenit povară!

10 feb 2020
Volumul OGLINZI ELEGIACE,
Editura CORESI, 2021

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.