Florentin - creaţii proprii

Prin falduri diafane de perdele
Îmi ațintesc privirea către stele
Și cotropit de pământești abise
Trimit spre cer solia mea de vise.

Seninul nopții uneori
Îmi frânge vraja din priviri
Și înțesat de mândrii sori
Mă chinuie cu amintiri,

Pășind la întâmplare prin parc am fost atras
De flori multicolore sădite-ntru-n răzor
Și biruit de vrajă n-am mai făcut un pas,
Mi-au bucurat privirea cu gingășia lor!

N-am fost alături amândoi
De un amar de vreme,
Îmi spală ochii lacrimi noi
Și pe obraji fac urme.

De drag, ți-am prins ȋn palme chipul
și m-am simțit atȃt de fericit,
că mi-am scǎldat ȋn ochii tǎi privirea
și-n liniștea din ei m-am odihnit.

Noaptea s-a făcut stăpână mai devreme peste zare,
Plouă de un ceas și cerul și-a închis ochii de stele,
Lovind sticla din ferestre, picurii răsună tare,
Cu răceala lor îngheață toate simțurile mele

În clipa când mă duceți la mormânt,
Rugați-vă la Ceruri pentru vreme bună
Și să-mi întindeți trupul ostenit,
Cu-n snop de fân la cap, pe-o rogojină.

Ah, să fi fost un mag să pot ajunge
Să-i dărui clipei timpul unui veac,
De pe cupolă un buchet aș smulge,
Tu arătându-mi aștrii care-ți plac.

Eu n-am luptat sǎ mǎ cȃștigi, știi bine,
Nu m-am vǎzut ȋn lumea ta vreun sfȃnt,
Să mă fi căutat numai pe mine,
M-ai fi aflat la urmǎ pe pǎmȃnt.

Mă las purtat în gânduri deseori
Când amintiri mă cheamă la visare
Și-ncerc să mi te smulg din depărtări,
Tocmind solii de doruri călătoare.