Pășind la întâmplare prin parc am fost atras
De flori multicolore sădite-ntru-n răzor
Și biruit de vrajă n-am mai făcut un pas,
Mi-au bucurat privirea cu gingășia lor!
Miresme dulci mă-mbată și raze mă alintă,
Mi-e sufletul o pace și gândul iertător,
Îmi sunt atât de dragi, făpturi ce nu cuvântă,
Căci fiecare floare deșteaptă-n mine un dor!
Pe una dintre toate o văd fără cusur,
Cad raze aurii pe ea ca o cunună,
Mireasă-nveșmântată în albul cel mai pur
Se-nalță peste straturi spre cer ca o stăpână.
Ce grație, ce farmec i-a dăruit natura,
Un suflu cald adie și-o-nclină într-o parte,
Scăldată în lumină își pleacă blând făptura
Asemeni unui suflet ce-a înfruntat o moarte.
Se-aude veselie, un râs zglobiu de fată,
Mă năpădește grija de floarea mea aleasă,
O stranie simțire ce-am mai trăit odată
Și-apoi rămân în suflet cu teamă neînțeleasă.
Mă-ntorc, zâmbesc amabil, ea râde bucuroasă,
Mă-nclin și fac un pas în spate din cărare,
Se pleacă peste straturi cu fața radioasă
Și frânge la jumate mândrețea mea de floare.
Mlădie-n aer brațul, asupra ei se pleacă,
O blândă bucurie în ochi îi strălucește,
Începe s-o destrame și o întreabă-n joacă
Să-i spună dacă știe, ursitul o iubește?
Îi smulge din petale tot mai stăruitoare,
Iar floarea sărăcită își pierde alba cupă,
Agonizând, pălește din ce în ce mai tare
Și-nmiresmează mâna ce stăruie s-o rupă.
Mi-e sufletul în lacrimi și sfâșiat de milă
Mă prăbușesc în mine, of, floarea mea curată,
Ți-a fost sortit să bucuri un suflet de copilă
Cu gingășia ta și moarte drept răsplată!
Ah, mâini neștiutoare durerea nu v-ajungă
Și jertfa ce-ați adus-o vă fie-ntoarsă-n bine,
S-aveți doar bucurie, noroc și viață lungă
Și ochii ce vă-ndrumă să vadă zări senine!
vezi mai multe poezii de: Florentin
Detalii poezie:
Distribuie pe: