Florentin - creaţii proprii

Aș vrea, când mă voi duce dintre vii
Și-am încheiat tocmelile cu viața,
Ca, pe mormânt să-mi crească păpădii,
În chip de giulgiu, să-mi acoper fața.

Pǎmant sfințit de vremi, cȃnd m-ai chema la tine,
Nu vreau sicriu, voi fi țǎrȃnǎ iar,
Mǎ vei preface-n lut, sǎ mǎ amesteci bine!
Sǎ-i fiu pe plac sǎrmanului olar.

Ca un străin de viață și de mine,
Cu sufletul pustiu plecat departe,
Într-un surghiun, din necuprinsa noapte
M-am reîntors cu gândurile pline.

S-a stins demult, senină ca o lumânare,
cu un surâs pe chipul ei iubit,
m-au consolat, mi-au spus că am să uit,
dar sufletul -bătrân- încă mă doare.

Stai nemișcată ca o Giocondă,
La ceas târziu când vreau să te visez,
Privirea ta și o cosiță blondă
Îmi dau impresia că delirez.

Ai ațipit ușor și preț de-o clipă
Te-a fermecat magia unui vis,
Un înger, pe curata lui aripă,
Purtând cu el frânturi de paradis.

Demult, am ridicat în mine ziduri,
Mă tulbura întinderea albastră,
Dar azi am renunțat, am alte gânduri
Și-n fiecare sparg câte-o fereastră.

Suflete, să ai puterea,
Ți-ai curma orice necaz,
I-ai lua gândului vrerea
Și lacrima din obraz.