Florentin - creaţii proprii

Bunǎ seara sǎ-mi spui, bunǎ seara sǎ-ți spun,
Ne-ntȃlnim iar ȋn vis, douǎ umbre ȋn fum,
Ȋmi doresc sǎ-ți vorbesc, ȋmi doresc sǎ te-ating,
Nu te pot, nu-nțeleg, parcǎ-mi vine sǎ plâng.

În ochi-i dragi văd zări senine,
Sfiala poată patrafir,
Sclipind, stau două lacrimi fine
Ca două picături de mir.

Te rog, dacă te va mâna vreodată
Un gând tocmit din lut de vremi trăite,
Sau pentru simplă curiozitate,
Te poți întoarce, dar să fii atentă!

Pun tȃmpla grea pe perna uricioasǎ
Și somnul dulce-ntârzie sǎ vinǎ,
Prin geam pǎtrunde Luna curioasǎ,
Stropind pe așternuturi cu luminǎ.

Un gȃnd mă răscolește de o vreme
Și-mi cere insistent sǎ-i dau de rost,
Sǎ aflu sigur, ce-are preț in lume,
Ce va veni sau ceea ce a fost?

Picuri aurii de lunǎ
Scaldǎ din ȋnalt pǎmȃntul,
Dȃndu-și ultima suflare,
S-a pierdut ȋn zare vȃntul.

Când visul te-aduce aproape,
Mor clipele sale golite
Și temeri vin sǎ le-ngroape
Ȋn cripte de vremuri trecute.

În iureșul acestor vremuri triste,
Când poți găsi orice de cumpărat,
Să stai o clipă la taifas cu viața
Și să iubești din suflet e ciudat!

Cȃnd somnul neȋmplinit, ȋn noapte,
ȋși ia din plin tributul minții,
se zbate sufletul de moarte
ȋn gheara crud-a suferinții.

Azi, pentru mine nu mai e mirare
Să am simțiri în gând și judecata-n piept,
Pagân ce sunt, arunc blesteme-n soare
Și beat de viață nu mai judec drept.