Florentin - creaţii proprii

Pentru că poți, ia Doamne de la mine,
Din ce mi-ai pus în munca-ți, cu temei
Și dă-i iubitei ca să-i fie bine,
Dar, mai întâi pătrunde-n mintea ei!

Trec zilele în ritm amețitor,
Pe noi o lume-ntreagă ne desparte,
Iar dorul meu nu știe că e dor,
Cât inima din pieptu-mi încă bate.

Ah, viața, strânge și strȃnge,
Lumina, ce coarne, retine împunge,
Nimicul creste și nimic ajunge
Și piere, dispare culoarea din sȃnge!

Ades, pribeag ȋn adȃncimi de noapte,
Cȃnd roiul gȃndurilor vii se-adunǎ,
Cad visǎtor cu fruntea grea pe mȃnǎ
Și mǎ strǎbat trǎiri demult uitate.

Hai, tocmim groparii ce ȋngroapǎ vise?
Eu de unul singur știu cǎ n-am sǎ pot,
Ȋi plǎtim cu frica și cu clipe plȃnse,
Sau, le dǎm uitarea cu rǎceli cu tot!

Se pleacă pomii, trași către apus
Și vântul smulge dintre crengi suspine,
Iar eu tresar și-mi pare c-a adus
Cu suflu-i rece vorbe despre tine.

Sunt, Doamne, mulțumit de viațǎ,
Prea multe n-am ce sǎ-mi doresc,
Dar, dacă mi-Ai ieși în fațǎ,
Aș vrea cu Tine sǎ vorbesc!

De ziua ta am scris cuvinte pentru tine,
Sǎ-ți las cȃteva rȃnduri, de suflet, talisman,
Mesaj de bucurie și cu urǎri de bine,
Cǎ ȋn buchetul vieții ai mai primit un an.

De-ar fi dragostea o marfă
Bună de scos la vânzare,
Nu i-aș pune etichetă
Și-aș striga în gura mare:

Azi știu că nerostite, strivite cu durere,
Cuvinte de iubire, în cuget, mai tȃrziu
Se vor uni amare hrănind o grea tǎcere,
Purtată prin viață de-un suflet sȃngeriu.