Hai, tocmim groparii ce ȋngroapǎ vise?
Eu de unul singur știu cǎ n-am sǎ pot,
Ȋi plǎtim cu frica și cu clipe plȃnse,
Sau, le dǎm uitarea cu rǎceli cu tot!
Dacă vor să știe, curioși din fire,
Nu le spune vorbe, lasǎ-i să se zbatǎ!
Ce vom fi de mâine, vis sau amintire?
Tu le spune numai ce ți-am fost odatǎ.
Și le mai poți spune că eu am o urmǎ
Scrijelită-n suflet, de-un tăios cuțit,
A spălat-o-n sânge inima-mi nebunǎ,
Și-o voi lua cu mine dupǎ ce-am murit.
C-am lăsat la tine semnul de-ntrebare,
Nǎscocit din ura lumii ce ne-a vrut,
Douǎ orizonturi ȋntro tristǎ stare,
Peste care norii sunt de neclintit.
Îmi voi duce crucea singur ca un pustnic,
Crede-mǎ pe mine și nu caii verzi,
Apoi, dă uitării gȃndul tǎu potrivnic
Și te rog mǎ iartǎ dacă azi mǎ pierzi.
Te mai rog o datǎ sǎ asculți de mine,
Lasǎ gura lumii, gȃndul nebunesc
Și mǎ crede sincer, ca să fie bine,
Te despart de mine fiindcǎ te iubesc!
vezi mai multe poezii de: Florentin
Detalii poezie:
Distribuie pe: