Așteptare

joi, 21 iulie 2022

Demult, am ridicat în mine ziduri,
Mă tulbura întinderea albastră,
Dar azi am renunțat, am alte gânduri
Și-n fiecare sparg câte-o fereastră.

Atunci credeam că dorul e doar fum,
O umbră fără suflet, o părere
Ce nu-mi va folosi nicicând, nicicum,
Născută, doar, din frica de tăcere.

Sădisem garduri vii de mărăcini
Cât nu puteai cuprinde nici cu ochii,
Ca oști de paznici înarmați cu spini
Și nu ai fi putut să te-apropii.

Dar tu ai coborât ca o părere,
Lumină clară printre nori de fum
Și-ai devenit în clipa de tăcere,
Îndemnul pentru viața pe alt drum.

Am rupt cu mâinile cărări prin spini,
Ca un ocnaș ce fuge din celulă,
Chemat de vraja proaspetei lumini
Ce mi-a pătruns în suflet fără milă.

Am vrut să-mbrac pereții în argint,
Să te atrag și să te-nchid în sine-mi,
Dar n-am avut putere să te mint,
Așa cum n-am putut să mint pe nimeni.

Și sparg cu pumnii goi pereții duri
Să pot deschide cale pentru soare,
În schimbul spinilor voi pune flori
Și te voi aștepta cu nerăbdare.

Să vii în casa sufletului meu
Când visul către tâmpla dreaptă urcă
Și dacă văd că doru-mi te încurcă,
Voi sta de pază la ferestre eu!

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.