Manuela Munteanu - creaţii proprii

Se arăta un nefiresc al hazardului
o geometrie piezișă
în verticala sentinței de-a se-ntrupa în femeie
o cădere fără întoarcere

Pătrund în templul tău dorit, iubire,
Căminul meu, adânc săpat în piept,
Dar cotropit de teamă, pe nedrept,
De cel mai drag tăiș dintr-o privire.

Măicuță,-adună-ne pe toți la masă
Și dă-ne pâinea zilelor ce vin,
Din frământarea gândului divin,
Crescut în palma ta, Împărăteasă!

Mai plec, din când în când, în căutarea
Hotarelor în care versul meu
Își duce crezul către Dumnezeu...
Aripile în zbor îmi sunt cărarea

Perechea mea de aripi ai fost.
Mi te-am vrut
ca pe harul cel mai de preț
cel de-nceput

Prin șușoteala boarei lenevite,
Se zbate-n sânul somnului de-amiază
O frunză, toropită de o rază.
Din vise lungi, în gene răsucite,

Țin minte, printre alte gânduri, chinul
De-a smulge purul sfintelor icoane,
Să îl afund în voce de consoane,
Să-nchipuie priceasna și aminul,

Să bem în cinstea zorilor de toamnă
În crama arămiilor podgorii!
Petrecerea nostalgică-a splendorii,
C-o liră a tristeților, ne-ndeamnă

Gustat-ai fericirea la țărmuri, când prin ape
Cu înspumarea sării în caldele nisipuri,
Se suprapun mișcării, fidele, două trupuri,
S-absoarbă calm sărutul, să-l cheme mai aproape?

31 august, Ziua Limbii Române


E un concert cu patimă și miez