Manuela Munteanu - poeziile altor autori

Sufletul meu, eu sunt ca pădurile.
Mă-ncaier cu grindina, mă apăr cu joardele.
Las să mă spintece trăsnetul, bardele,
aprig și mut le adun izbiturile.

Puterea colosală a poeziei
taie capetele minților încețoșate.
Pe tăișul securii stau vorbele cele venite din univers.
Liniștea și zgomotul se împletesc,

Îmi pasă de această apă a morților
cât îi pasă năpustului de bucurie.
Toată sindrofia aceasta a vorbelor
este o strigare către conștiință.

Dulci sunt unele,
acre al naibi altele.
Atenție! Nu vorbesc de agude.
Vorbesc de femei.

Matroana-ți cere birul, lăutare,
Căci te-a lăsat cu scripca în bordel,
Și iată cum arcușul tău îmi pare
Prea ruginitul semn de întrebare

Merg spre mare, prin pajiște — e noiembrie —,
totul s-a născut deja,
totul are formă, unduire, mireasmă.
Pas cu pas, fir cu fir, învăț pământul,

Lasă-i această bucurie papagalului!
Nici nu știi cât suferă
sub pojghița lui de pene colorate,
cât țipăt în lipsa aceasta de zbor,

O altă dimineață
în care forfota lumii
trece
fără să mă cunoască.

Cunosc mai multe limbi,
dar grăiesc cu floarea cea vie a sfâșierii
doar fraților mei,
în limba noastră maternă.

brutală, scormonirea vântului prin ciulini
înalță obsesia spinului
trimite vălătucul nimicului
către nimic