Manuela Munteanu - poeziile altor autori

Una și singură,
pulsar
între Alfa și Omega,
lauda locuiește în cerul gurii.

În picioare
În mijlocul patului
Ai aruncat pe rând jos pe covor
Toate de pe tine,

Aici pieptul îl desfaci şi-l sprijini cu muntele în aer
cerul ciufulit de păsări e cu frunzele prin pomi
presărate în iarbă stelele margheritelor sunt
iar pietrele tari trec desculţe gârlele.

Drumul [se] zbenguie leoarcă de lumină
dar pădurea razelor
duce privighetorile pe mâini
argintul s-a topit în amintiri

Noaptea, vin singur pe țărm să m-ascult,
Noaptea când totul se retrage în umbră
Și însăși marea e un nesfârșit întuneric
Din care vin elementele ca-ntr-o altă geneză.

Se-arată pasărea dintre cuvinte
cu limbile-nghețate și orbind
pe trupul meu mîngîietor să-și zvînte
răsufletul și-aripile de-argint

un timp să ne retragem iar din flori
să mirosim pe rînd și noi a moarte
a hainele de care uneori
alt trup lăuntric ne desparte

Din nu știu care parte a timpului s-aude
Un pas ce nu mai este, dar care-a fost al meu;
vine desculț și singur prin ierburile ude
și pleacă iar, tot singur, și îndoit mereu.

Chiar și atunci când scriu stihuri originale
nu fac decât să tălmăcesc.
Așa găsesc că e cu cale.
Numai astfel stihul are un temei

Orice mamă va spune
vorbind de copiii ei:
"Viața mi-o dau pentru ei!"
Și lucrul e adevărat