Manuela Munteanu - creaţii proprii

Lipsea o conversație cu Timpul,
O companie-a gândului cu glas,
Ce-și trece vântuirea peste ceas,
Cât timp îmi înflorește anotimpul.

Au clădit stejarii tineri sanctuarul dimineții,
Înfrățiți, în neguri sure, cu lumini din Carul Mare,
Când le-alungă zburătorii ghiesul viu al libertății,
Să își cate cuib prin stele și cântări în depărtare.

Apa-și cerne armonia, prin nisipuri vălurită,
Șterge cu duioase-atingeri pași, pierduți de călător.
Curs din carnea unei ere, peste-a toate plutitor,
Orizontul se-nmlădie, duce ochiul în ispită.

Se preface-n aripi vântul și se suie pân' la stele,
Să le-adune înflorirea și s-o dea privirii mele,
Jinduită de azururi care-mpurpurează crinul
La răscruci de zori cu noaptea, unde-și lasă șoapta-aminul.

Cântai...
Și de pe buza-ntregului abis
Pornea fiorul cald și singuratic
Al întrupării dragostei în vis.

Căzut din vârful moale de penel,
S-a așternut cuminte-n ochii tăi
Un colț de cer cu raiuri și văpăi,
Lâng-o șuviță strânsă-ntr-un inel.

Nici nu mai știu cum am deschis zăvoare,
Sau ce uluce de portal am spart,
De au putut aripile-mi să zboare
Prin străvezii văzduhuri de brocart.

Searbădă culoare are, astăzi, cerul,
Năruit de goana norilor pestriți,
Ca-ntr-o cavalcadă-a cailor grăbiți
Spre războiul unde moare cavalerul!

Motto: "Hop, una, și-alte două, și-alte trei, să-i dăm bătăi, hăi, hăăăii!"

Miroase a tămâie tomnatică din vie,
Plutindă-aghesmuire pe chiuit de vânt,

O, voi, lunatici clandestini și nostimi pierde-vară,
Luați și beți și vă-ndulciți din apa mea amară!
I-a fost venin lui Balthazar*, i-a-nsângerat ospățul,
Când am sperat să-i curg pe gât și să-l învăț răsfățul.