Manuela Munteanu - creaţii proprii

am savurat bătaia inimii
identic repetabilă
a celui care m-a spus
a celui care m-a închis în locul strâmt

Odihnește în lumină și-ntr-un nor ușor de fum
Candela catapetesmei, ca o stea pe-o boltă sfântă.
Legănat prin dulci miresme de tămâi, troparul cântă
Și înalță-arhangheli tineri, cu veșminte de parfum,

Noiembrie, cu vânt de-amărăciune
Și cu parfum anost de letargie,
Îmi treci cu răni adânci prin poezie,
Cu stol de frunze arse de tăciune.

Războinici pe cai năzdrăvani
țâșnesc zuruit din vântul pădurii.
Regele dac cu sălbatice plete
și-încruntarea-împietrită-n sprâncene

Lung suspină-afară frunza, prinsă-n vria ei bălaie.
S-a-nserat și vântu-i cântă "lerui ler", cu glas de aur,
Se așterne peste toate cu zbor rece, de balaur
Și-n răbdarea-i infinită,-ncremenirea o desfoaie.

Tu teme-te de tine
de înjunghierea năravului de-a adora înfrângeri
ascunsă îndărătul unor cuvinte goale
dar, iată,

Pe drumul unde zborul frunzei cade,
Își potrivește pașii o pereche
Atât de tânără-n iubirea veche,
Încât tăcerea-i cântă serenade.

Nu ai nicio șansă-n lance, nici în elixirul vremii,
Să înfrunți cu nebunia morile ce rod din visuri.
Idealul arde-n pipa pufăită de boemii
Ce n-au chef să dăruiască întrebărilor răspunsuri,

Cu palmele umplute de răcoare,
Stau față-n față cu oglinzi de ape
În care cerul, astăzi, nu încape,
Mult prea tentat spre necuprins să zboare.

Electorală -
scovergi și baliverne
proaspete avem