Manuela Munteanu - creaţii proprii

Dacă doi ochi mi-ar dărui cuvinte
Împodobite cu negura din ei,
Tot mi-ar schimba izvoarele-n scântei
Și nestatornicia-n jurăminte.

Mai știi, iubite, când, în noapte,
Sub flaut fermecat de iele,
Gustai tămâia gurii mele
Stingându-mi de pe buze șoapte?

Cu albe gânduri constelate
Voiam în ale tale brațe,
Pale de vânt ce vor să-nhațe,

Prin lumea Ei, cu trup minuscul,
Îi căuta colburi de aur
Și viu parfum din foi de laur,
Din răsărit până-n crepuscul,

O clipă înainte de-a se lăsa amurgul,
Acolo unde iarna își ține-n timpuri burgul,
Brăzdam cu pasul slobod potecile cărunte
Și respiram răcoarea, prinsă de vânt în munte.

Se căutau lumini și umbre
Prin storul de mătase-al serii,
Ca o hârjoană a visării
Într-un ochi trist, cu gene sumbre.