Manuela Munteanu - creaţii proprii

Îți scriu din larma lumii zăpăcite,
De unde, trist, tot sângerează-un vis
Printre iubiri, trădări și compromis,
Din lumea unei Ane vii, zidite.

Venit de peste zare, cu mersul în toiag,
În ochii verzi cu patimi și zâmbet prins în barbă,
Amirosind a grajduri, leurdă și rubarbă,
Striga la mine-n poartă un călător pribeag:

Lisandră, hai! Hai, scorpie focoasă,
Lângă-al meu piept să mi te-aducă graba 
Și lasă-mi mâna să culeagă boaba,
Iar gura să deguste tămâioasă,

Parcă purta arome tari pe brațe
Și cântec măiestrit, legat de pași,
Zbura pe fulgi de stele uriași,
De toarta raiului să se agațe.

Dans de vânt în mai -
se mai umple cu floare
umbra ramului

Bată-te, fecior, năpastă,
Fulgerat de ploi viclene,
Să-ți găsești cal și nevastă
În noaptea de Sânziene!

Izvor de ocru -
caleidoscopul toamnei
învârte ploaia

Gândul mamei, rupt din stele,
Petic alb, suflat de vânturi,
A învârtoșat pământuri
În torentul sorții mele.

Stă cireșul între vânturi,
Înșirând mărgele roșii.
De prin crăpături de ziuă,

E cea mai dragă zi din toate cele
Ce-au ferecat sămânța veșniciei
În raiul viu din trupul bucuriei.
E cea dintâia a iubirii mele.