Manuela Munteanu - creaţii proprii

Comori ascunse
în privirea soarelui -
roadele toamnei

Îmi trec pe sub privire luminișuri
Cu poleiala raiului, senină,
C-o parfumată undă de grădină
Și limpezi corzi de triluri sub arcușuri.

Pădurea, cu-atâtea doinite și pustnice glasuri,
Cu zbateri de frunze, ca oști mercenare-n cadențe,
Se-aruncă-n amurgul de foc cu astrale latențe
Și sângeră-n scoarțe-arămiul târziilor ceasuri.

Sfârșește lin, la fel de însorită,
Ca-ntr-un festin al morții cu nectar,
Cu melancolic zbor din calendar,
Printr-o tristețe dulce și-nflorită.

Motto: "Despre unele lucruri nu numai că nu se poate vorbi inteligent, dar nici nu e inteligent să te apuci să vorbești" (F.M. Dostoievski)

Cuvântul nu este prin el însuși un merit,
așa, firfiriu și zănatic,

- variantă îmbunătățită -

Îi trec cocorii, toamnei, peste frunte,
Cu zbor adânc prin cețuri de argint.

S-a înserat și se coboară-n mine
Lumina caldă-a amintirii tale,
Lung glas cu șopotiri domoale,
Ce-mi lasă adâncimile senine.

Împinge viața care triumfale,
Dar, între rugăciune și blestem,
E pasul imprudentului boem,

Din Vârful cu Dor al cuvintelor mele
păstrează lentoarea
cu care-mi petrec bucuria
singurătății cu tine.

Femeia-și întorcea zuluful moale,
Pierdută, parcă,-n vaste nostalgii,
Dar gândurile ei purtau răscoale
Pe-o culme a lumeștilor urgii.