Manuela Munteanu - creaţii proprii

De august era noaptea. Străvezie
mătase fluturândă către zare,
când vântul, cu prelunga-i suspinare,
ne-nfiora pe piele-o poezie.

Când florii i s-a năzărit
că vântu-i prea sfios
să ducă dincolo de luturi
trăistuța cu parfum de zori,

Dorm mâinile în poală și suspină
Năduful călduros al amintirii...
E grea această pravilă a firii,
Când nostalgia geme anodină.

Din care zodiac te-a rupt Atlas
Când prăvălit pe-un umăr i-a fost cerul,
În care-ozon te-a conținut eterul
Ca zbor să fii, și salt în hău, și pas?

În vârful ascuțitelor penițe
Bat inimile stihurilor toate,
Roiri de fluturi strânse într-o carte
Și azvârlite către zări pestrițe.

În fața porții gândurilor mele
îngenunchea-va numai călătorul
mult însetat de-altarul fântânii cu troiță.

El aducea din lumi nepământene,
Uitate în al timpului abis,
Mărgăritarul scump al unui vis
Pe-aripile mlădiilor refrene.

Mă-ntreb dacă stejarul poate plânge
Când simte fierul aprig de secure
Și-o ultimă răcoare de pădure,
Ca un fior, pe ramuri se răsfrânge.

Eu scriu pe fiecare răsuflare
glasurile celor trei inimi ale mele
trăinde toate pentru tine
desprinse ca doruri desperecheate

Motto: "Munții noștri aur poartă"

Risipă de zbateri
ofrandă brizantă și cină funestă