Manuela Munteanu - creaţii proprii

Ai grijă, cronicarule, cum scrii
Letopisețul - gând al penei tale!
Am fost doar menestrelul cel dintâi,
Cobzar al dogmelor voievodale.

Pe sub umbrela lui nemișcătoare,
Un roi de sfere caută lumină,
Întregul întuneric se-nsenină
Când îi așterne-abisul la picioare.

Vezi clipa asta, cu-ndoieli spoită,
Prea lacomă să-ți ia seninul frunții?
Se pare că te-ai rătăcit de munții
Din profunzimea ei nemărginită...

E-atâta grabă-n înverzirea ta,
C-ai năpădit tot cerul cu brădetul
Și ai șoptit grădinilor secretul
Nectarului sortit a-l degusta.

Hei, plebe,-ți place gustul de mahorcă
Și salivezi când pufăi plagiatul
Sau te răsfeți cu crime, ca piratul,
Când își înfige-harpoanele în orcă?

Și câte nu palpită-n nemișcare!
Un zâmbet dintr-un vis răscolitor,
Cuprins în necuprisul mut din dor
Pe fruntea încrețită a mirare...

motto: "vai, înțelesul prea iute pentru trupul nostru, vorbind o altă limbă"

poezia se scrie cu patimă
singur sufletul

Glasul daltei înfiripă
Din tăcere-o simfonie,
De pe-o marmură-alburie
Crește, dreaptă, o aripă.

se spetea să ajungă în iad
scrâșnea a disperare după ruleta rusească
testa o fascinație pentru ultima modă a rizibilului
uneori se mințea cu o retorică veche și galbenă

Cândva, pe când curgeau sonore,
Ispite dulci, secundele din ore,
M-am înfruptat cu mâinile din viață,
Furând splendori chiselei cu dulceață.