Risipă de zbateri
ofrandă brizantă și cină funestă
pe masa cea largă-a lui Pluton*.
E-acolo
la țărmul măreței deșertăciuni
a vieții mocnite
rostește regalul tristeților sale
cu glas de pucioasă
își plânge durerea cu frig
cu galbene flori rătăcite-n urcioare de lavă.
Exaltă un val de cenușă...
Niciundele melancolic și sterp
înalță un steag al piraților lunii
pe negre catarge de fum.
Năluca incandescentă-a ruinei
creează un spațiu
cu neliniști și voci subterane.
Fierbe, Etna,
fierbe-n vacarmul măruntaielor tale
și-arată lumii ce-nseamnă pustiul!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: