Poezii despre Călătorii:

Sub un cer senin ca o poartă de smarald
Thailanda respiră lumina zeilor
Trimisă-ntr-o clipă prin gură de herald
In inimă ascuns de-amurgul vremilor.

Pe cărări de țară pașii mi se-aștern ușor,
Întâlnesc chipuri și povești ce-mi cântă în zbor.
Fiecare sat, fiecare suflet deschis,
Îmi arată cine sunt și ce rost am aici.

Printre stelele albastre
Rătăcesc visele noastre
Si doar câteva se-agață
De o stea ca de-o speranță...

Sub pleoapele vechiului oraș, se cutremură veacuri,
iar ceasurile din turnuri au bătaia unei inimi
în carnea vie a zidurilor.

Dimineața naște Bucureștiul
în fumul gros de tramvaie,
în scrâșnetul metalic al porților,
în bătaia unui clopot nevăzut,

Napoli se deschide spre mare
ca o inimă tăiată în două de pumnalul luminii.
Pe fiecare arteră,
curge o limbă a zeilor adormiți pe caldarâmul umbrit de "a fost",

Insula se întinde
ca o rană a pământului care a învățat să înflorească
la răspântii de talazuri.

Am coborât spre sud,
pe cizma fierbinte a Italiei...
Acolo, la Salerno, marea își sprijină tâmpla de munte
și visează într-o muzică ritmată.

Azi, Roma nu mi se pare că este oraș.
O umple o veșnicie solidificată în marmură,
un foc neînflăcărat, dar care mocnește, încă, sub pielea pietrei.
Pe Santa Maria Maggiore cade liniștea

Predealul, văpaie a verii,
visează cu ochii deschiși
în brațele vântului.