Roryta - creaţii proprii

O rană adâncă în timpul rămas
Se face tăcere ce-n mine a ars
Un freamăt, un dor, de vieți fără rost
În întuneric să fiu ce sunt și n-am fost.

În mine stă tăcerea sub cerul ei stingher,
Un freamăt ce se-ascunde în vechiul lui ungher
Sub zidul dintre noi rămâne doar iertare,
Și-ntr-o tăcere-adâncă mă-nalț acum spre soare.

Cu curaj am pășit spre lumină,
Și-n fiecare pas speranța strălucea,
O chemare veche răsuna deplină,
Iar în suflet reîntregirea se zărea.

Te caut iar în nopți cu sufletul aprins,
Îți simt iubirea caldă care pătrunde-n mine,
Și dorul mă cuprinde în vid și în abis
Iar lacrimile-mi cad în nopțile divine.

În abur cald se naște-un început,
Și-n echilibru se întind iar pașii
Un freamăt blând în mine s-a făcut,
Când noaptea se coboară dintre aștri.

În inimă răsună iar un dor,
Lumina strălucește mai ușor.
Am un curaj și-o foame de iubire,
De visul meu în veșnica trăire.

Te caut printre visuri în ploaia ce nu tace,
În freamătul de frunze şi-n noaptea care zace,
În pasul care trece și-n clipa ce se frânge,
În tot ce nu se spune şi unde nu se-ajunge.

Pe frunza toamnei stau și-mi scriu destinul,
Cu dorul vechi ce-mi bate-n piept suspinul.
Oglinda nopții-mi spune iar că pier,
Și că-n tăcere se-ascunde-un adevăr.

În zori de dor, când cerul plânge-n flori de lună,
Se-nalță-n mine roi de fluturi, împreună,
Din gândul tău îmi bate-n piept, fără pricină,
O dulce adiere ce nu se mai termină.

Pe valuri de lumină îți caut iar privirea
Și-n ochii tăi căprui citesc iar nemurirea
În universu'-ntreg ești cântec de iubire
De îngerii în cor tresar a proslăvire.