Roryta - creaţii proprii

Iubi-voi păsările cerului şi bolta cea albastră
Iubi-voi tot ce-i sfânt din viaţa cea sihastră.
Iubi-voi marea şi munţii cei stâncoşi
Iubi-voi în tot locul pe sfinţii luminoşi.

O lume plină de magie, un colț de univers,
E-un început de poezie, e primul Său vers
E prima Sa baladă, un cântec de iubire,
E prima încercare din lunga convorbire.

Ce fantezii, ce doruri mute te străbat în noapte?
De gândurile tale ajung ca nişte şoapte?
Le simt adânc în mine, splendidă făptură,
Sunt ca săgeţi suave şi pline de căldură.

Aș vrea să-L am pe Dumnezeu adânc în suflet și în gând
Un pescăruș hoinar să fiu și liber să trăiesc zburând
Aș vrea să am în fața mea văzduhuri minunate
Iar diminețile să-mi fie clipă de clipă luminate.

Suntem o plasă de nailon, croită cu nespusă artă,
Suntem făpturi, mister, atom, cu fiecare soartă,
Suntem ființe singure și triste, cu duh de Dumnezeu
Ce-și caută iertarea și pacea, mai mereu.

În sufletul adânc și a inimii văpaie
Mă arde-un dor nebun, care mă-nconvoaie
El stăruie cu drag în ochii mei căprui
Atunci când e de față, dar mai ales când nu-i.

În clipele de tulburare și-n visele care mă dor
Mi-aș da pe gratis tot ce am, să nu rămân acum dator
Când sunt cuprins de-o teamă mută și nu mai am scăpare
Caut să fug, să mă scufund ca-ntr-o supremă eliberare.

Ascultă cum cântă pământul
Cum visele reci mă dor
Și-n frunze șuieră vântul
Un pic, iubito, şi mor!

Copil suav și dulce, trimis de Dumnezeu
Ești darul cel mai mare al sufletului meu
Ești oaza mea de pace, ești raza mea de dor
Ești cântec și speranță, iubito, te ador!

Să nu mă lași, iubito, să trec spre alt hotar
Să nu-mi pierd judecata și să ajung hoinar
Ești mai presus de mine, ești odă și mister
Ispita mea din lume, la care încă sper.