Roryta - creaţii proprii

Cum scrii despre iubirea ce te frânge,
Când glasul tău se stinge în tăcere?
Cuvântul tău pe tâmplă nu-ți ajunge,
Și nu răspunde decât cu durere.

Te caută-n oglindă cu margini de tăcere,
Unde se frânge timpul c-o șoaptă de durere.
Se-aude cum suspină o clipă care moare,
Și-n ea tresare gândul cu vechea lui chemare.

Cum îți ierți inima, când bate în tăcere,
Când nu găsește drum, nici rost, nici mângâiere?
Când poartă înapoi regrete fără nume
Și vrea să fugă-n vis, departe de lume?

Scriu ca să las în urmă ce-a fost gol,
Ca dragostea să-mi fie un simbol.
Nu vreau să uit, ci vreau să țin aproape
Iubirea ta să o ascund sub pleoape.

În tine zac memorii fără nume,
Cu pași pierduți prin vechile albume
Te cheamă-n somn cu glasuri din trecut,
Și lasă-n suflet iar un dor tăcut.

Un strigăt din suflet se rupe-n tăcere,
Cuprins de o teamă ce nu se mai cere,
În piept răscolit de dureri neauzite,
Se zbate-n chemări și-n tăceri nesfârșite.

În mine crește-o vindecare lină,
Ca roua-n zori pe-o rană de pelin,
Se-așterne-n piept o liniște senină
Ce-mi spală dorul fără de alin.

Caut sens în ochii lunii reci,
În tăceri ce nu pot fi pe veci,
O căutare ce nu încetează,
Și o dorință veche ce visează.

Tăcerea nopții se coboară
Peste poteci de-argint și dor,
Și-n mine crește-o taină clară,
Mister suav mereu în zbor.

Sub clar de lună, visul se răscoală,
O inimă cu umbre reci tresare,
Și o dorință lunecă-n raza goală
Într-o tăcere-a nopții plină de visare.