Roryta - creaţii proprii

Pe fugă scriu, dar tot cu poezie,
Cu versuri vii, născute din magie.
Năvalnic vin cu râsul creativ,
Cuvântul curge lin, definitiv.

Într-un penar sub clar de lună,
Și unde-n vis se tot adună,
Idei ce rătăcesc prin minte,
Se sparg în sute de cuvinte.

Dincolo de cuvinte, în gânduri uitate,
E glasul ce tremură-n nopți vinovate.
În umbra tăcerii cu pasul ascuns,
Se naște un dor, într-un vis nepătruns.

Cu ochi de foc pătrund în vechea lume,
Ce poartă-n taină chipuri fără nume,
Sub pașii reci o umbră se înclină
Căci regăsirea-i taina de lumină.

Dincolo de scrum, când totul se frânge,
Și sufletul arde în mii de flăcări,
Renasc din cenuşă și din propriul sânge,
Oscilând între iubiri și împăcări.

Cântarea mea nu vine din fluiere ușoare,
Ci dintr-o rană veche ce încă mă mai doare.
Nu scriu cu flori în plete sau zâmbete de vară,
Ci cu dureri adânci ce ard să nu dispară.

Privesc înapoi cu blândă îngăduință,
Cu ochi ce nu mai plâng, ci învăță speranță,
Din umbre tăcute, din întreaga ființă
Mă recompun din vise și substanță.

Prin tumultul inimii, cu pas ușor,
Mă las purtat de-al gândului fior.
E-o căutare plină de lumină,
Ce schimbă-n zâmbet umbra cea senină.

Ești vântul ce vine-n miez de noapte
Mi-aprinde focul fără de hotar,
Un vis ce-mi scapă printre șoapte,
Un cer care în piept îmi e altar.

Privesc înapoi cu blândă îngăduință,
Cu ochi ce nu mai plâng, ci învăță speranță,
Din umbre tăcute, din întreaga ființă
Mă recompun din vise și substanță.