Roryta - creaţii proprii

Pe cer coboară visul liniștit,
Cu pași de dor tăcut și răvășit.
În crini de noapte, totul e stingher,
Se naște-n noi al stelelor mister.

Te simt în somnul care nu m-alină,
În clipa-n care cerul s-a-ntristat,
Tu ești în mine rană și lumină,
Ești visul meu și timpul meu furat.

Când frica strânge-n piept o grea povară,
Și scrisul îmi devine primăvară
Mai merg încet pe drumul regăsirii,
Și-n suflet simt emoțiile firii.

În pasul toamnei-ai mers prin suflet
Venind spre mine cu-al tău umblet
De mi-am compus o rugăminte
Ca să nu-mi tulburi cele sfinte.

Aleargă oamenii prin ani grăbiți,
Cu vise-n mâini și frunți adesea grele,
Se caută în pași nemărginiți,
Dar uită să privească către stele.

Dintr-un adânc se urcă-n mine dorul
Ca pasărea care-și înalță zborul
Și-un fluture de noapte se așază
În suflet ca lumina ce veghează.

Se zbate-n cer un soare greu,
Cu ochii stinși ca de povară,
De s-a ascuns și Dumnezeu
De tot ce fierbe-n astă vară.

Când noaptea coboară cu pasul stins,
Un vis se preface-n fiorul aprins,
Și-n oglindă lunară îmi apar,
Fragmente de suflet, lumină și har.

În suflet viu și-n dor de seară
În strofa mea din vis ce zboară
Mai simt tăcerea din cuvinte
O armă albă-n cele sfinte.

În noaptea lină te aștept,
Cu suflet viu și doru'-n piept,
Sub luna albă ne-mplinim,
Și-n brațe calde ne topim.