Roryta - creaţii proprii

Se lasă tăcută o umbră pe zare,
Ecou ce străbate o lungă cărare,
În taină tresaltă un cântec ușor
Ascunsă rămâne o rană și-un dor.

Sub cerul moale, plin de dor și stele,
Plutesc tăcute frunze sub umbrele.
Le poartă vântul, dulce adiere,
Prin visul meu care în veci nu piere.

Te iubesc cu tăcerea adâncă din zori,
Cu suspinul ce-și plânge ecoul în nori,
Cu sufletul meu de-amintiri mă izbesc
Atunci când încerc să-ți compun câte-un vers.

Pe cer apune soarele-n ecou,
Cu flori de vis în suflet te-ntâlnesc,
Tu ești cel mai desăvârșit cadou
Cu care din tăcere mă hrănesc.

Eu sunt doar iubire
Tu frică și fugă
Cu aceeași durere
Ce-ades mă subjugă.

În ochii tăi se frânge orice noapte,
Și-n glasul tău se naște infinit,
Tu-mi răscolești doruri nemăsurate,
Din tot ce am trăit și am iubit.

Când inima vorbește-n șoapte line,
Și dorul scrie-n aer poezie,
Se naște-un vers din clipele divine,
Crescut din vis, speranță și magie.

Pe cerul senin arde tainic un vis
Se stinge lumina în umbre ușoare
Din ramuri coboară o frunză de iris
Și vântul o poartă pe drumuri stelare.

Sub raza reflectoarelor pășesc ca o regină,
Cu pasul meu de foc sunt vis și sunt lumină,
Se-aude din mulțime murmur de curcubeu
Cum glasurile strigă: vedeta sunt chiar eu.

Pe câmpurile blânde adie iar un vânt,
Șoptind tăcut în suflet un august în veșmânt,
O amintire vie ce plânge în culori,
Din frunza care cade prin crengi și printre flori.