Roryta - creaţii proprii

Un zâmbet cald se risipește,
În taină sufletul iubește,
Din aburi reci răsare dor,
Șoptind un vis nemuritor.

Doi poeți cu foame de mare inspirație,
Își măsoară versul cu blândă rivalitate.
Pe dovleacul scobit cresc umbre de creație
Și fiece zâmbet arde cu intensitate.

În ochii tăi se-aprinde lumina nemuririi,
Îmi ești etern izvor în miezul fericirii.
Cu tine viața mea devine o poveste,
Un cânt de dor curat care îmi dă de veste.

E udă iarba și miroase a rouă
Un gând rebel se-ndreaptă către tine
Ne-mbrățișăm cu dor atunci când plouă
În toamna colorată care vine.

Sub cerul plin de stele ne pierdem amândoi,
Și timpul se oprește în visele din noi.
În inimă se-aprinde cu fiecare pas
Iubirea noastră vie din tot ce-a mai rămas.

Un murmur dulce se aude-n noapte
Și-un chicot îl mai simt în al meu suflet
În orele târzii din miazănoapte
Am obosit în vis de-atâta umblet.

Sub umbra rece iarăși cade ploaia,
Și-alunec printre stelele din drum,
Mă războiesc cu versul și cu foaia
Și cânt mereu în poezia mea de-acum.

O frunză cade-n veșnica visare
Și-un dor se-așterne-n razele de soare
E adierea toamnei, în vise o iluzie
În gânduri și tăcere, eterna mea confuzie.

Pe ulițele vechi se simte-un pas de toamnă,
Care în frigul rece pășește ca o doamnă.
Prin visurile reci rămâne-o căutare,
Ce stă ascunsă-n raze, în treptele spre soare.

În noi se-așază iarăși veșnica tăcere
Și simt cum lumea curge în jos ca o cădere
Din vechi dorințe calde alunecă un vis
E visul cel pierdut ce cade-ntr-un abis.