O frunză cade-n veșnica visare
Și-un dor se-așterne-n razele de soare
E adierea toamnei, în vise o iluzie
În gânduri și tăcere, eterna mea confuzie.
Căci nu mai știu de e suspin în fulger
Abis pierdut în stelele de înger
Prin frunze moi ce se aștern pe jos
Suspinele se scurg ca un ecou duios.
Și nu mă mai întreb dacă e zi sau nu
O șoaptă ce-mi mai spune dacă sunt eu sau tu
Ne respirăm acum, în veșnicul apus
În întrebarea mută: ce ar mai fi de spus?
Deşi de multe ori este foarte distructivă, cenuşa vulcanică poate fi folositoare. Când cade în cantităţi mici, aceasta hrăneşte solul şi îmbunătăţeşte recoltele.
Citate şi Maxime:
Dorinţa este "a cere" la infinit. Ioan Gyuri Pascu
vezi mai multe poezii de: roryta
Detalii poezie:
Distribuie pe: