Poezii despre Viaţă:

călătorie
pe undele melodioase ale
blues-ului
șoapte: norii picură rouă-n

Tu ții tăcerea- în palme
Când stai pe deal, pe culme,
Poți s- o privești în față
Când vântu' - ți dă povață

Din liniștea ținută-n așteptare,
acolo unde timpul pare oprit,
se naște, ca o tresărire spre infinit,
o respirație întoarsă din uitare.

Mă plimb prin galeriile minții mele ca printr-un muzeu în flăcări,
unde portretul tău e singura pânză ce refuză să se prefacă în cenușă.
E o nebunie fertilă, acest balans între două prăpăstii:
voința de a-ți smulge numele din rădăcina limbii mele

Timpul umple, ochi, paharul inimii care se zbate
Să învețe nemurirea ce n-o va vedea vreodată
Și rămâne fără vârstă, fără frici în libertate,
Dorul - călător pe drumul dintre azi și altădată.

Am lăsat cheile pe masă, lângă restul de cafea rece,
ca pe o semnătură pusă la finalul unei neînțelegeri.
E o liniște grea, de duminică în care nu se întâmplă nimic,
în timp ce pe stradă oamenii se grăbesc spre casele lor poleite,

Ah, clipă, ce vie îmi ești!
Săpată prin vremuri de lut,
Cu drumul prin ceață pierdut,
Strivită-n clepsidră, trăiești.

E teamă în popoarele de oi,
Ciobanii-s rari și cam greoi la minte,
Se-adună-n haite lupii din zăvoi
Căci vânătorii au rugină-n flinte.

Nimicul mă învăluie în noapte,
E liniște și ploaia scursă- n șoapte
De picături sparge tăcerea albă
A felinarului ce mă socoate oarbă.

Focul să se prefacă în gheață,
Musca să se prefacă-n pahar,
Răsăritul să devină noapte,
Truda mea să fie în zadar.