Poezii despre Viaţă:

Șoapta
Am văzut lumea închisă-ntr-un ou, luminată de viața pământului nou. Erau toate la fel, după cum le-am trăit, oglindite-ntr-un cer plin de mister, superb cireș înflorit. Eu, dormeam liniștit și pluteam fără țel, fir de praf efemer. Dar un zgomot ciudat de ou spart m-a trezit și un glas mi-a șoptit: Hristos a înviat!

De voi pleca

Iar de voi pleca, să știi că-i fantezie
Și ca fantezie, mai mult un fel de glumă,

Și vine-o clipă-n care viața-ți cade
În palma largă-a unui Dumnezeu...
Te-ntrebi mai viu ca niciodată: Eu
Din care stea a negrelor arcade

Pe o rază de cuvânt
De la soare legământ
Scriu un vis de nostalgie
În apusul drag doar mie.

Alerg cu răsuflarea întretăiată
între frigul toamnei și lumina din sufletul meu.
Doamne, cât de tăios și de dual poate să fie cuvântul!
L-am gândit în cele mai înalte și mai miloase neliniști,

Prin tot ce fac storc sufletul din mine
Și răscolesc durerile murdare,
Amanetând, cu scopul să omoare,
Tot ce e pur și tot ce este bine.

zilele babei
s-au ascuns
printre triluri de păsări.
alte dorințe animă

Menirea
...
Nu mi-a rămas decât gândirea
ca dovadă că sunt viu

Mergi pe calea ta
N-arunca ancore în lumea ce-o străbați și nu-ți fixa destinul pe-asemenea coclauri, desișu-acestei lumi este pentru balauri, nu lua-n seamă lumea cu ciucuri colorați. Te-or prinde marțafoii în era digitală, altă capcană pusă a te opri pe loc, dar nu va ține mult epoca lor goală clădită pe nimicuri cu iz de iarmaroc.
Sfârșitul e aproape, lumea-i către final, vreme nu mai are, zadarnic se mai zbate, omul acestei lumi e-aproape animal și-n marșul ei fatidic, lumea-i către moarte.
Nu lua-n seamă lumea și-a ei nimicnicie, ea nu e pentru tine, tu nu ești pentru ea, zadarnic te-a prins lumea încă din pruncie, tu vei ieși din lume să mergi pe calea ta. Te-ai născut să fii, nu ești făcut să pari, iar ce te înconjoară ești tu, dar în alt fel și-acum ești veșnicia în planul efemer, căci efemer și veșnic nu poți să le separi. Or tu cu lumea asta nu ai nimic comun decât structura ta ce-alcătuiește lumea, deși atunci când pleci, în urma ta rămân poveștile cu-acela ce și-a atins culmea. E lumea lor nu vezi? Deși parte din tine, e partea ta pe care acum o părăsești, dar iarăși vei veni din zările divine pentru altă poveste pe care s-o trăiești. Și-un alt suflet veni-va și se va întrupa și-ți va trăi povestea de parc-ar fi a lui, căci ce trăiești acum nu e povestea ta, ci-a tuturor ca tine, dar pare-a nimănui. De-aceea-ți spun: ia crucea și du-te mai departe, crucea este calea prin care ți-atingi culmea, nu-ți fă din cruce scut, ci o du în spate, rabdă ce ți-a fost dat și birui-vei lumea.

În coaja iluziei eterne
din nimic crește speranța
că poate sfârșitul nu-i sfârșit
că mai e un zbor nefrânt