Poezii despre Viaţă:

Simezele din câmpuri pline-s toate
De vii culori, brav pictor, Cireșarul
Le-a risipit, temeinic aşezate,
Iar rubiniul a pătat hotarul.

Doamne, oare pierd izvorul
Inocent și fermecat
Unde-i scris să-mi înec dorul
În iubiri făr’ de păcat?

Se stinge-ncet, ca flacăra ce moare,
Sfârşind esenţa care'o ţine vie,
Căldura şi lumina'mbietoare,
Alene trece-n puf de păpădie.

După ploaie apar și ciupercile.
După ciuperci vine lista cu plățile
Într-o vineri pâraie, cu zecile,
Taie pădurea cu prejudecățile.

Cu virginala pufului paloare
Aşteaptă păpădiile-n fâneţe,
Iar vântul le dezbracă de culoare
Din fugă dăruindu-le bineţe.

În zorii zilei se sfiesc copacii
Să culce umbre peste ierburi ude.
Ferind de umezeală pe săracii
Bondari dansând în ritm de paparude.

nu știu cum să-ți spun la revedere,
și cred că n-o să pot să-ți spun vreodată.
mai lasă-mi doar o clipă de tăcere,
să-nvăț că totul trece și timpu’ n-așteaptă.

Pe fața mării, dealuri, văi și munte,
Amușinează vântul larga zare,
Un mesager astral trimis să-nfrunte
Întârziate pâlcuri de ninsoare.

Mă duc să mai privesc recolta
Să nu mă apuce revolta
De vremurile astea slute,
Vreau lanul să mă mai salute

O salcie pletoasă
plângea în pumni
săraca
şi tot amarul lumii