Poezii despre Viaţă:

Am vrut să-ntorc secunda înapoi
S-o iau, prin tinerețe, de la zero
Să-nvăț retorică de la Cicero
Să-mbătrânesc după principiul 2.

Netăcerea mea
...
De ce nu tac, sincer, nu știu.
Poate pentru că sunt viu?

Destin
Mi-e mâna grea să spun cuvinte ușoare când clopotele bat.
mi-e trupul prea greu să nu mă doară tălpile pe cercul de plimbare, când soarele iese din desișul nopții.
doar ceasul arată cât de greu e totul: timpul, mâna, talpa, durerea.

Sub frunte un pian dezacordat
Îmi reproșează niște clape lipsă,
Văd chipul tău, de toți mult adorat
Zâmbind ca soarele după eclipsă.

Vise și patimi
Mintea împarte.
Dureri și lacrimi,
Teama de moarte.

Frumusețea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdității, printre semeni, nu pici teste
Și, în loc să adâncești golu'-n tine și în lume,
Tu, din viață, prin iubire, reușești să-ți faci un nume.

Dac-ai fi o floare eu aș fi căldură
Mi-aș întinde mâna și te-aș înflori
Tu mi-ai da culoare, (după procedură)
Și în primăvară ne-am căsători.

Nu mă dor clipele care-au trecut,
Nici umbrele trăite-n marea de altădată,
Din tot ce s-a pierdut și a durut,
S-a plămădit o inimă curată.

un cal albastru sînt pe ape
mult prea bătrân să mai fiu mânz
vin furtuni de la mal să m-adape
eu le las galopul drept prânz.

în depărtare, un râs isteric…
pasărea neagră
căuta cu-nfrigurare un cuib
să-și clocească ouăle de foc.