Poezii despre Viaţă:

Neagră mi-e viața și soarta blestemată
Mi s-a dus si tinerețea,cât ai clipi s-a dus speranta
Pană unde sa ma duc,sa ma intorc la mine
Eu m-am pierdut in suparari,in dezamagiri si jele

Sloiuri reci şi chiciuri grele,
Necuprinsul îl îmbracă,
Argintul topit din stele
Se preface-n promoroacă.

Viața nu îți dă dovezi,
E un joc pe-o singură carte,
Dacă vrei s-ajungi departe,
În teorii să nu te pierzi!

Nu-i totuna

Întrebat ce-am făcut în viața mea,
Voi spune simplu: ce-am putut,

Aleargă peste ape fericiri albastre
În zborul lor de-argint nimic nu le atinge
Şi sorb în nemurirea lor de păcătoase astre
Venin; otravă ce-o inimă o stinge…

Atunci când pleci spre libertate
Să nu uiți că artistul poate
Să inventeze scena vieții
Spărgând zâmbind tăria gheții.

Fiecare dintre noi este-un actor

Totul în jurul nostru-i doar decor
Dar ce trăim noi este de fapt real,

Memoria locuiește la etajul trei,
deasupra unui magazin de pantofi.
În fiecare dimineață își udă ghivecele,
apoi deschide fereastra

Viaţa mea înoată-ntruna
În frunzişul de pe drum
Lacul sorţii-ntinde mâna
Să mă oglindească-n scrum

O scurtă anchetă privind despărțirea

Timpul, spunea cineva, s-a așezat pe jos.
Dar timpul nu stă niciodată jos.