Poezii despre Viaţă:

La vârsta mea
nu am dușmani
nu-mi vând antipatiile pe bani
nu-mi amintesc să am antipatii

Doamne, ocrotește-i pe români!
...
Nu mai cred de mult că va fi bine
Cu clasa asta nouă de ciocoi,

Fii ca marea, imensă și profundă
În armonie cu fie' ce undă
Creată de o piatră aruncată
Să- ți strice liniștea nemărginită.

Ne-am privit... atât... doi străini.
O privire scurtă, cât o tăietură de bisturiu,
apoi pașii mei au început să sape în asfalt
urme de durere pură,

Am vrut să-ntorc secunda înapoi
S-o iau, prin tinerețe, de la zero
Să-nvăț retorică de la Cicero
Să-mbătrânesc după principiul 2.

Netăcerea mea
...
De ce nu tac, sincer, nu știu.
Poate pentru că sunt viu?

Destin
Mi-e mâna grea să spun cuvinte ușoare când clopotele bat.
mi-e trupul prea greu să nu mă doară tălpile pe cercul de plimbare, când soarele iese din desișul nopții.
doar ceasul arată cât de greu e totul: timpul, mâna, talpa, durerea.

Sub frunte un pian dezacordat
Îmi reproșează niște clape lipsă,
Văd chipul tău, de toți mult adorat
Zâmbind ca soarele după eclipsă.

Vise și patimi
Mintea împarte.
Dureri și lacrimi,
Teama de moarte.

Frumusețea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdității, printre semeni, nu pici teste
Și, în loc să adâncești golu'-n tine și în lume,
Tu, din viață, prin iubire, reușești să-ți faci un nume.