Poezii despre Viaţă:

mi-e inima o vază din porțelan de China
născută-n lutul mamei suflat cu sârg de tata
udată-n ochiul magic albastru de vecina
pornind pe-o cale-n care dor și tristeți aflat-a

Mă voi revedea cu îngerii demonici
Galop, galop, până în infern.
Să-mi spună basme, legende și cronici
Galop, galop, către somnul etern.

Mă numesc Clipa...fixată de perete,
Fără sensul existenței, cu regrete
Pentru ce puteam să fiu și privesc rece
La ceasul nemișcat când secunda trece...

Viața, un ocean de clipe ce se scurge mut,
O luptă continuă între nou și trecut.
Suntem țesători de iluzii pe ziduri de fum,
Căutând diamante în praful din drum.

îmi sap singur șanțul, cu palmele goale,
gonind orice suflet ce-a vrut să m-aline,
transform dorul lor în tăceri glaciale
și-alung mângâierea cu ghimpi de rușine.

Cu negura ce se așterne,
Ca o pătură de doliu,
Pe văzul unui prunc,
Minte-ai nescrisă.

oglinda ne-așteaptă ca un rug pregătit,
să ardă în ea tot ce n-am modelat,
un chip străin, de noi înșine urât,
un templu de carne ce stă dărâmat.

Un cocor in zbor lasa in vant, plutind,
O pana franta din a sa arip-ostenita,
Din graba sa neobservand ca s-a desprins,
Si cobora acum in sens opus de paradis.

se zbate în viscere o fiară flămândă,
un vierme de jar ce-mi roade din tihnă,
căci carnea-mi e vină și singura pândă,
un templu de ură ce n-are odihnă.

de ce mă poartă pașii pe punți de întrebări
când tălpile mi-s arse de-atâta rătăcire?
de ce-mi caut oglinda în mări fără de țări,
sperând că-n miazănoapte voi găsi și mântuire?