Șfanț cu șfanț
plătesc existența mea pe acest pământ
și mă sfârșesc complet,
încercând să-mi răscumpăr viața.
Muncesc,
chiar am un salariu bun pentru care îmi lucrez până și ultima fărâmă de bunătate.
Mă zbat și trunchiez orice crampei de umanitate,
mă schimb, mă întunec, mă ucid cu propriile cuvinte,
și, cu toate acestea,
mă topesc și mă transform
într-o piatră fără suflu,
împrumutându-mă lunar la viață.
Aș vrea să intru la pensia grupurilor de prieteni,
să mă izolez de superficialitate
și să pot trăi
în pace, fără împrumuturi, rate și magazine cu prețuiri exacerbate.
O să mă mai chinui existând pentru o vreme, sperând că, poate, cândva
voi găsi în mine
lumea de care aparțin.
vezi mai multe poezii de: eulpoetic
Detalii poezie:
Distribuie pe: