Roryta - creaţii proprii

Un zbor de foc tăcut se-nalță-n vis,
Purtat de-o dorință spre tainic abis,
În noaptea adâncă tresaltă fiori,
Se-aprind străvechi șoapte-n nori.

Dimineți pline de dor și fiori,
În piept răsună-un lung și trist freamăt.
Pe cer se-arată lumini și fiori,
Și-ntre umbre se pierde-un geamăt.

Tăcerea se ascunde în zorii de lumină,
Cu șoaptele ce nasc o dorință divină.
Prin freamăt de frunze, o blândă adiere,
Se-ntoarce din abis o suavă plăcere.

Se-așterne pe umeri un val de fiori,
Un freamăt se-ntinde printre cocori.
Suspinul din zare aduce un dor,
Umbrela se-ndoaie sub ploaia din nor.

Prin frunzele-arămii se-ntinde tainic dorul,
Și-n stelele din versuri mă-nalț, eu, scriitorul,
Din ramuri arse curge lumina către mine,
Un Univers ce naște destine din destine.

Sub ploaia ce cade o taină se-ascunde,
Sub aceeași umbrelă păstărm doruri profunde,
Se naște din șoapte un vechi dor arzând,
Și pașii tresaltă cu fiori fremătând.

Pe buze se frânge un suspin,
Din ochi răsar lumini de crin,
Se-aprinde-n zare blând un ecou,
Și cerul tresaltă tainic din nou.

Pe drumuri uitate, în lungă căutare,
Mă pierd printre umbre, visând un alt sens,
Din clipe trecute rămâne-o chemare,
Un cântec ce-n suflet răsună intens.

În clipa de astăzi trăim doar prezentul,
Ne-atinge ușor și ne cheamă momentul.
Se-aprinde în suflet un cald fior,
Și vântul tresaltă cu glasul ușor.

Din vară a rămas un stins parfum,
Pe drumuri se împrăștie un fum,
Se clatină încet câte o frunză,
În toamnă inima mi se cufundă.