Roryta - creaţii proprii

Sub cerul blând, cu stele-n ram, încet m-am rătăcit,
Un mister lin plutea-n văzduh, pe drumuri adâncit.
Și noaptea m-a cuprins ușor în mantia-i de fum,
Cu pași de vis, prin infinit, umblam pe-al lumii drum.

Ești raza ce scapă prin vis neînvins,
O taină ce arde în aer aprins,
Ești clipa ce curge pe tâmpla tăcerii,
Un vers nerostit în amurgul durerii.

Se leagănă pe munte-n vânt ușor
Un steag cu trei culori, e-o poveste,
Albastrul blând, cu dor nepieritor,
Și galben, grâul copt ce-n soare crește.

Pe geana nopții visul se alină,
Un gând tresare-n miezul nevăzut,
Se-nalță lin un dor ca o lumină,
Și cade-n suflet ca un început.

Se mișcă umbre prin culori,
Un dans de foc cu pașii seci,
Tresaltă timpul în splendori
Și clipe vii, pustii și reci.

Te-aș fi iubit cu foc și infinit,
Cu tot ce-n mine tainic s-a trezit,
Cu cerul plin de vise și ninsoare,
Cu dorul meu sculptat în așteptare.

Un vis mi-a rămas în amurg, nerostit,
Cu aripi de ceață, tăcut, rătăcit,
Speranță târzie, în zori risipită,
Ca roua de dor pe o frunză uimită.

Pe scena de jar, sub o lună pătrunsă,
Se joacă o piesă de lume ascunsă.
Un paradox plânge în zâmbetul rece,
Iar lumina-i cortina ce vine și trece.

În colțul stins al clipei ce dispare,
Mă prinde visul greu, fără cuvânt,
Cu pașii strânși în umbre de uitare,
Caut un zbor sub cerul cel mai frânt.

Se frânge-n piept o dorință ce arde-n tăcere,
Ca roua căzută pe gânduri de seară târzie,
Și-n lipsa ta lumea-ntreagă devine durere,
Un ecou prelungit dintr-o rană ce-a fost poezie.