Te caut printre visuri în ploaia ce nu tace,
În freamătul de frunze şi-n noaptea care zace,
În pasul care trece și-n clipa ce se frânge,
În tot ce nu se spune şi unde nu se-ajunge.
Te simt plutind prin aer în liniștea pustie,
În timpul care plânge și care nu se știe,
În dorul ce mă strigă și nu mai are loc,
În lumea asta crudă de dor şi nenoroc.
Te chem din depărtare cu glasul meu de floare,
Cu mâinile întinse și inima ce doare,
În drumul către tine se stinge orice frică,
Căci simt cum iar iubirea în mine se ridică.
În dulcea mea oglindă e chipul tău senin,
În el se contopeşte un vechi și blând destin,
Acolo se adună tăceri și primăveri,
În viaţa mea apusă de multele plăceri.
Coboară iar în mine o patimă ce doare,
Și dorul meu te strigă din mările stelare,
Pe țărmul unei clipe rămâne-un semn tăcut,
De parcă veșnicia din tine nu m-a vrut.
Și dacă ne desparte un pas, un dor şi un cuvânt,
Eu tot în tine ard și tot în tine cânt,
Căci lumea se destramă, dar noi rămânem vii,
Prin fiecare vis sfârşit în zeci de mii.
Eu sunt oglinda vie din mine şi din tine,
Căci tot ce străluceşte în lună şi-n stelele divine.
Făcutu-m-am o sferă din clipa de acum,
Spre nesfârşit mergând mereu pe sfântul drum.
Hai să ne contopim în vise şi în astre
Să fim un început în versurile noastre
Şi dincolo de-oglinzi să ne primim lumina
Ca-n Rai să fim o sferă, acum şi-ntotdeauna.
vezi mai multe poezii de: roryta
Detalii poezie:
Distribuie pe: