Roi de fluturi

sâmbătă, 29 noiembrie 2025

În zori de dor, când cerul plânge-n flori de lună,
Se-nalță-n mine roi de fluturi, împreună,
Din gândul tău îmi bate-n piept, fără pricină,
O dulce adiere ce nu se mai termină.

Îi simt cum mi se-așază-n piept, ca o chemare,
Și-mi bat din aripi fluturi albi venind din zare,
Și-n clipa când îți spun pe nume, se-nfioară,
Roiul întreg și dragostea care din mine zboară.

Coboară-n mine aripi calde, de lumină,
Și-mi mângâie, în taină, inima străină,
De parcă-ar ști că tot ce sunt e doar chemare,
Spre tine, dor aprins din veșnica mea zare.

Ah, câți fiori în piept se nasc, când te gândești,
Că roiul tot se frânge-n umbre omenești,
Dar fiecare fluture ce-și arde-n zori aripa,
Rămâne-n tine, dragul meu, pierzându-și clipa.

E-un dans de aripi peste sufletul ce plânge,
Și tot ce nu e viu în mine iar se frânge,
Căci dragostea-i o boare blândă, fără margini,
Ce-și face cuib în versuri albe și pe pagini.

Și dacă într-o tăcere grea te voi chema,
Să știi că-n fluturi s-a ascuns inima mea,
Și în fiecare zbor pierdut spre infinit,
E visul meu ce-n stele s-a dus la nesfârșit.

Căci, dragul meu, când sufletu-mi se frânge-n zare,
Rămân în el doar fluturii și-a mea chemare,
Și-n roiul lor ușor, de doruri risipite,
Trăiesc ades iubiri eterne, negrăite.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.