Octavian - creaţii proprii

Așa cum vrăbiuța ciripește,
Iar ciocârlia cântă-n orice vreme,
Așa cum guguștiucul gângurește,
Îmi cânt și eu amarul în poeme.

Cât de blândă-i adierea
Primăverii care vine!
Ne așteaptă mângâierea
Unor zile mai senine.

În dumbrava însorită
Cântă păsările-n cor
Creanga e înmugurită
În văzduh nu-i niciun nor.

Se-ntorc cocorii, pentru-a câta oară?
Cu o nădejde nouă în priviri,
Străbat văzduhul, cu-aripa ușoară,
În șiruri lungi, grăbite și subțiri.

De plictiseală sau din nepăsare,
Nu e o scuză sau un vechi refren,
Aflându-mă într-o gară oarecare,
Mi-am luat bilet pentru-acest unic tren.

Vântule, nebunule,
Unde fugi așa grăbit
Străbătând întreg Pământul
Din apus la răsărit?

Mă mistuie un dor de libertate
Să nu depind de nimeni și nimic
Să fac numai ce vreau, dar cu dreptate,
Și până sus la cer să mă ridic.

Același soare vesel mă răsfață
Și-și prinde raza caldă-n părul meu,
Aceiași nori se-ntunecă la față
Și plouă așa cum a plouat mereu.

Pe soare, pe zăpadă, pe furtună,
Am străbătut un drum atât de lung...
Ne-am bucurat de toate împreună,
Acum stau lângă patul tău și plâng.

Vălătuci de fum coboară
Dinspre satul amorțit,
Ninge cu fulgi mari afară
Și pădurea a albit.